Procedura de urmat in cazul producerii unei daune auto

1. Se anunta evenimentul in termenul legal la autoritatea competenta sa cerceteze astfel de situatii (politie, pompieri, alte institutii) de pe raza locului unde s-a petrecut evenimentul respectiv.

Autoritatea competenta sesizata va elibera documentul specific evenimentului declarat, dupa caz:

  • pentru avarii: proces verbal de constatare, autorizatie de reparatie, alte documente.
  • pentru furt partial sau total, sau tentativa de furt: dovada.

 

Deplasarea la autoritatea competenta (Politie) nu mai este obligatorie in cazul producerii unui eveniment care a avut ca rezultat numai pagube materiale si in care au fost implicate doua vehicule.  In acest caz va putea fi urmata procedura de constatare amiabila de accident.

In aceasta situatie, asiguratii Platinum Asigurari care detin o polita auto valabila vor contacta direct Departamentul Daune pentru avizarea daunei. 

2. Asiguratul avizeaza in scris Platinum Asigurari prin formularul online sau prin e-mail la adresa daune@platinumasigurari.ro, sau telefonic 021.2000000, in termen de cel mult 3 zile de la producerea daunei.

Avizarea va contine numarul politei de asigurare, data si locul evenimentului, locul unde se afla obiectul asigurat avariat, date de contact, alte detalii.

In baza avizarii, reprezentantul de daune Platinum Asigurari va intocmi dosarul de daune.

3. Se aduc la dosar documentele necesare pentru deschiderea dosarului de dauna:

  • actele eliberate de autoritatea competenta sesizata;
  • certificatul de inmatriculare al autovehiculului;
  • carte identitate asigurat sau imputernicit al acestuia;
  • copie permis conducere sofer implicat, in caz de accident;
  • procura notariala, daca autovehiculul apartine unei alte persoane fizice;
  • delegatie, daca autovehiculul apartine unei persoane juridice (firma);
  • in caz de furt total se vor depune obligatoriu si cartea de identitate a autovehiculului, in original, toate cheile de contact si toate telecomenzile autovehiculului.

Dupa deschiderea dosarului de dauna, reparatia se va efectua de preferinta intr-unul din service-urile recomandate de asigurator.

Daca reparatia autovehiculului va fi facuta in unul din service-urile recomandate de Platinum Asigurari atunci plata facturii se va putea face de catre Platinum Asigurari direct service-ului, fara implicarea asiguratului.

Pentru orice detalii sau informatii suplimentare puteti contacta Departamentul Daune la numarul de telefon 021. 2.000.000 apasand tasta 3.

Banner Asistenta clienti

Informatii utile daune auto